0731 838 977 office@dentalgarant.ro Program: 08:00-20:00  Solicita o programare

Implantologie chirurgie

Implantul dentar este o piesa (un surub) de titan, care se introduce direct in os si inlocuieste astfel radacina dintelui extras. Reprezinta principala indicatie de tratament in cazul pierderii dintilor, inaintea restaurarilor prin punti dentare.
Implanturile dentare au avantaje indiscutabile, de la respectarea anatomiei ( joaca rolul unei radacini artificiale ce inlocuieste dintele extras), pana la protectia dintilor invecinati, care nu mai trebuie slefuiti, cum se intampla in cazul puntilor dentare.

Pe termen lung, o restaurare pe implanturi este mai confortabila si mai usor de igienizat comparative cu o punte dentara. Un alt avantaj al implanturilor este conservarea osului maxilar, prezenta surubului de titan prin care se transmit forte masticatorii in os stimuland mentinerea acestuia. Asemenea unui muschi care se atrofiaza cand nu este folosit, osul maxilar in care nu se transmit presiuni masticatorii sufera pierderea volumului si poate afecta prin aceasta resorbtie si stabilitatea dintilor vecini.

Procedura de inserare a unui implant dentar este una simpla si a devenit deja o rutina in cabinetul stomatologic. In prima etapa, surubul de titan este inserat in os. Urmeaza o perioada de asteptare, numita osteointegrare, timp in care se creaza o legatura puternica intre os si implant. Dupa aceasta perioada poate fi fixata coroana dentara realizata individualizat in laborator.

Restaurarile pe implanturi au un aspect natural si adaptarea pacientului este foarte usoara. Ca in cazul oricarei restaurari, durata de viata depinde de o buna igiena si vizite regulate la medic pentru control.

Sistemul SKY Fast&Fixed este un concept terapeutic introdus de firma germana Bredent, care permite extractia dintilor, inserarea implanturilor si protezarea imediata cu o lucrare fixa intr-o singura zi. Astfel, se evita perioadele lungi de asteptare intre diversele etape ale tratamentului clasic, pacientul putand sa-si reia viata sociala intr-un timp foarte scurt.

Interventia presupune inserarea unui numar limitat de implanturi (de obicei 6 maxilar, 4 mandibula), 2 dintre ele in pozitie oblica, permitand obtinerea unei lucrari dentare extinse si sustinerea fortelor masticatorii in zona laterala. De asemenea, pozitia oblica ajuta la evitarea unor interventii comlexe, cum ar fi liftingul de sinus in cazul unei inaltimi osoase insuficiente in zonele laterale ale maxilarului superior. Planificarea interventiei se face pe baza investigatiilor radiologice , respective radiografie panoramica si tomografie.

Lucrarea dentara aplicata imediat dupa interventie va fi una provizorie, pacientul o va purta 4-6 luni, timp in care va respecta indicatiile medicului cu privire la consumul de alimente moi si o igiena riguroasa. Dupa acest interval in care are loc osteointegrarea implanturilor, se realizeaza lucrarea definitive, cu calitati estetice superioare.

Sistemul Fast&Fixed se adreseaza in special pacientilor cu boala parodontala, care au o mobilitate accentuata a dintilor. Extractia tuturor acestor dinti ar avea repercusiuni neplacute asupra capacitatii masticatorii, dar si asupra vietii sociale. De asemenea, este o solutie viabila in cazul unor atrofii accentuate ale oaselor maxilare, unde insertia clasica a implanturilor nu este posibila fara interventii suplimentare de augmentare osoasa.

Sistemul Fast&Fixed este tratament ale carui costuri sunt justificate de toate avantajele expuse mai sus si de faptul ca ofera o calitate mai buna de viata, disponibila imediat.

In interiorul oaselor maxilare superioare exista niste cavitati – sinusurile maxilare. In cazul in care inaltimea osului aflat sub aceste cavitati este prea mica si implantul ar patrunde in sinus in timpul inserarii, este nevoie de o interventie suplimentara – liftingul de sinus.

Operatiunea consta in crearea unui acces la sinus, ridicarea membranei ce captuseste aceasta cavitate, adaugarea de substitut osos si, in functie de situatie, inserarea imediata a implanturilor. In cazul in care inaltimea osului propriu al pacientului este prea mica, inserarea implanturilor se amana cateva luni dupa liftingul de sinus.

Interventia de lifting de sinus este o manopera predictibila, absolut necesara in cazul resorbtiei osului din zonele molarilor si uneori a premolarilor superiori.

Extractiile dentare sunt procedure de rutina in cabinetul stomatologic. Complexitatea lor este variabila, cazurile considerate dificile, molarii de minte sau extractiile care sunt urmate de inserarea implanturilor sunt realizate de specialistul chirurg.

Rezectia apicala, chistectomii, frenectomii-frenoplastii, alungire coronara, plastii ale tesutului moale gingival – procedure realizate, de asemenea, de medicul specialist chirurg.